Din documente, cât şi din mărturiile unor localnici se cunoaşte că în luna octombrie 1473, în bătălia dintre oastea Moldovei şi cea Românească, Radu cel Frumos şi-a aşezat tabăra pe dealurile Grebănului în locul numit Dealul Florilor, de unde a urmărit mişcarea oastei moldoveneşti condusă de Ştefan cel Mare, care şi-a instalat tabăra în nordul oraşului Râmnicu Sărat pe albia Râmnicului. Lupta a durat două zile, biruitor fiind Ştefan cel Mare.
Atestarea documentară a satului Livada Mare (Putreda) are loc în anul 1581 printr-un document semnat de domnitorul Mihnea al-2-lea Turcitul.
La Livada Mare, în locul numit "La Canton" s-a descoperit un depozit de bronzuri care aparţine fazei finale a culturii Monteoru. Descoperirea a fost făcută în anul 1926 şi aparţine seriei de depozite Drajna de Jos - Oinac. Piesele descoperite au fost recuperate în 1936 şi sunt un vârf de lance, două celturi de tip “trasilvănean”, o verigă, o seceră cu cârlig şi un vârf de lance.
Satele Livada Mare şi Livada Mică sunt situate la 8 respectiv 10 km de oraşul Râmnicu Sârat şi de 41, respectiv 43 Km faţă de municipiul Buzău, într-o frumoasă zonă de deal, cunoscută sub numele de Subcarpaţii Buzăului, fiind formată dintr-o succesiune de culmi deluroase, ce variază între 400-800 m şi depresiuni.
Satele sunt oarecum retrase faţă de principalele căi de acces din judeţ, drumul judeţean DJ 203 A fiind cel care face legătura cu DN 2 Râmnicu Sărat şi comuna Murgeşti în Valea Câlnăului. Accesul la linia CFR 500 este prin Râmnicu Sărat.
Prima biserică din satul Livada Mare a fost construită din bârne de lemn prin anii 1700 şi care astăzi nu mai există.
Actuala biserică din cărămidă este zidită în anul 1872 după cum reiese din pisanie, are o singură turlă şi este în formă de navă.
Biserica are hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”
Pictura bisericii a fost restaurată de mai multe ori, au fost înlocuite geamurile şi uşile, a fost montată o centrală termică şi a fost dotată cu mobilier. Ultima slujbă de resfinţire a avut loc în data de 10 mai 2015 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.
Clopotniţa bisericii este înaltă şi bine întreţinută. Capela şi sala de mese sunt nou construite şi funcţionale din anul 2023.
În curtea bisericii se pot citi numele eroilor neamului din sat înscripţionate pe cruci.
PISANIA:
“Acest sfânt locaş s-a zidit din temelie în anul 1872 cu sprijinul enoriaşilor şi cu binecuvântarea P.S. Dionisie Episcopul Buzăului. Biserica este contruită în formă de navă având hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Pictura, efectuată în ulei, a fost de-a lungul timpului, de mai multe ori restaurată: în 1911 de către pictorul C.H. Constantinescu; în 1950 de către soţii Florica şi Ion Târlan, în timpul arhipăstoririi P.S. Antim Anghelescu, prin grija Pr. Paroh Vasile Muşat şi în anul 1982, de pictorii Liliana şi Jenica Enache, prin osteneala Pr. Paroh Dedu Constantin şi cu sprijinul Consiliului Local şi al enoriaşilor.
În anul 2014, cu binecuvântarea I.P.S. Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, pictura a fost din nou restaurată de către pictorul Bonea Marin, prin strădania Pr. Paroh Done Vasile Valentin şi cu sprijinul credincioşilor şi al Consiliului Local.”